8 Sfaturi pentru a pierde în greutate - Cum să slăbești mergând - Sănătate

Aruncarea în sus mă face să pierd greutatea, Beneficii de mers pe jos

În funcţie de modalitatea concretă în care se realizează gestul motric specific, aruncările atletice se pot împărţi în două mari categorii: Aruncări dominant în rotaţie — aruncarea discului aruncarea ciocanului şi aruncarea greutăţii procedeu prin rotaţie. În aceste probe de aruncare, traiectoria materialului va fi rezultatul componentei tangenţiale a forţei centrifuge ce se exprimă în momentul în care materialul părăseşte mina aruncătorului.

Pentru că aruncarea să fie centrată în raport cu zona de recepţie, materialul de concurs ar trebui să părăsească mina aruncătorului imediat ce aceasta depăşeşte diagonală care împarte zona de elan cercul de aruncare în jumătatea anterioară a cercului de aruncare jumătatea cea mai apropiată de zona de elan şi jumătatea posterioară a cercului de aruncare jumătatea opusă zonei de recepţie, jumătate prin care regulamentul obliga atletul să iasă din cerc după efectuarea aruncării.

În situaţia în care contactul cu materialul este păstrat după acest reper, aruncarea risca să se finalizeze în partea stângă a zonei de recepţie, în caz contrar, atunci când eliberarea se face înaintea reperului amintit, aruncarea se va finaliza în partea dreaptă a zonei de recepţie.

bodysuit complet de slăbire

Trebuie insistat în cazul aruncărilor cu rotaţie asupra importanţei capitale a căutării şi menţinerii unui braţ de pârghie cât mai mare pe tot parcursul efectuării deplasării în cerc. De multe ori începătorii, din dorinţa firească de a mări viteza de rotaţie, au tendinţa de a scurta braţul de pârghie, fie apropiind tot segmentul de centrul de rotaţie, fie îndoind cotul braţului portant.

Nu trebuie uitat deasemenea că mişcarea de rotaţie este rezultatul creerii unei forţe în jurul unui punct fix, Aruncări dominant în translaţie — aruncarea sulitei şi aruncarea greutăţii procedeu clasic.

În aceste probe, acţiunile aruncătorului sunt efectuate preponderent în plan sagital dinspre înapoi înspre înainte implicând că sprijinul, acţiunile motrice şi materialul să rămână şi să acţioneze cât mai aproape de acest ax. Contrar aruncărilor dominant în rotaţie ce reclamă două sprijine pe sol, unul motor şi celălalt fixator, în cazul aruncărilor dominant în translaţie acţiunea de translaţie se poate realiza cu mobilizarea unui singur sprijin.

Pe parcursul ultimelor două faze ale unei aruncări faza de construcţie şi faza efortului final continuarea mişcării de translaţie precum şi accelerarea componentei orizontale vor cădea în sarcina exclusivă a piciorului drept.

Termenul de dominant este utilizat deoarece toate aruncările atletice fac appel în mod normal fie la mişcarea de rotaţie, fie la mişcarea de translaţie, fiecăreia dintre cele două acţiuni corespunzându-le câte o aruncare cu material uşor şi una cu material greu. De la apariţia aruncării greutăţii cu rotaţie grupul aruncărilor dominant cu rotaţie include două aruncări cu material greu greutatea şi ciocanul şi o aruncare cu material uşor discul.

Priza şi poziţie iniţială. Reprezintă o etapă a aruncării în care sportivul se pregăteşte pentru efectuarea mişcărilor specifice prin adoptarea unei prize specifice asupra materialului precum şi a unei poziţii iniţiale de demaraj în acţiune. Faza de demarare a acţiunii sau elanul.

Începe atunci când aruncătorul plasat în zona de elan în condiţii regulamentare îşi începe deplasarea în zona de elan şi ia sfârşit în momentul în care aruncătorul revine într-o jml slimming stabilă în sprijin pe ambele picioare. Indifferent de tipul dominant al aruncării, în această fază sportivul va trece de la sprijine alternative sau chiar faza de zbor la sprijin bilateral pentru realizarea următoarelor două faze.

Obiectivul principal al acestei faze este de a crea şi comunica ansamblului sportiv-material o viteză utilă convenabilă şi o orientare spaţială segmentara pentru obţinerea celor mai bune condiţii efectuării fazei următoare. De reţinut că pentru realizarea acestui deziderat aruncătorul va trebui să realizeze în această fază o serie de decalaje segmentare specifice fiecărei aruncări în parte picioare în raport cu bazinul şi umerii, axa bazinului în raport cu axa umerilor Important: în această fază comportamentul tehnic al aruncătorului este orientat către creşterea progresivă vitezei de deplasare a « mobilului sportiv-material » cu alte cuvinte, în această fază nu are loc nici o acţiune asupra materialului, toate acţiunile vizează viteza comună a sportivului şi a materialului.

Faza de realizare sau construcţie a gestului. Pe parcursul acestei faze au loc trei acţiuni mai mult sau mai puţin importante în funcţie de tipul de aruncare la care se face referire şi evident în funcţie de particularităţile tehnice individuale. Aceste acţiuni sunt: Acţiunea de translaţie în spaţiul de elan care asigură acceleraţia componentei orizontale a vitezei ansamblului aruncător — material. Acţiunea de rotaţie în momentul sprijinului dublu ce asigură decalajele segmentare reclamate de specificitatea fiecărei probe.

Acţiunea de ridicare mult mai importantă şi mai evidentă în aruncările în care înălţime punctului de eliberare a aruncarea în sus mă face să pierd greutatea joacă un rol important în aruncarea în sus mă face să pierd greutatea lungimii traiectoriei aruncării Obiectivul principal al acestei faze a aruncării este valorificarea decalajelor segmentare în aşa fel încât să poată fi transmisă cea mai mare viteză ansambluilui sportiv — material.

Efortul final. Începe atunci când CGG al sportivului ajunge deasupra piciorului stâng picior de blocaj continuându-se cu acţiunea umărului şi a braţului de lansare şi ia sfârşit o dată cu efectuarea mişcărilor de reechilibrare după eliberarea materialului în vederea validării regulamentare a aruncării.

Gravitație

Obiectivul acestei faze este de a aplică asupra materialului ultimele acţiuni de forţă disponibile, acţiuni ce sunt de altfel cele mai eficace deoarece ele vor fi susţinute de muşchii menbrului superior care permit o puternică deplasare unghiulară şi deci vor fi capabil să genereze o mare viteză materialului.

Important: este faza în care « mobilul » se opreşte şi continuă numai accerarea materialului. Oprirea mobilului de fapt acţiunea de blocaj a sportivului nu face decât să mărească viteza materialului, la valoarea obţinută urmând să se adauge o acţiunea rapidă a musculaturii braţului aruncător care prin însumare va stabili viteza cu care materialul de aruncare părăseşte mina aruncătorului.

Restabilirea după aruncare. Reprezintă un moment concluziv ce conduce la validarea din punct de vedere regulamentar a tuturor acţiunilor efectuate de aruncător. Că durată, această fază începe dim momentul în care materialul părăseşte mina aruncătorului şi durează până în momentul în care aruncătorul este în măsură să părăsească zona de elan în condiţii de stabilitate şi echilibru.

În funcţie de tipul de aruncare şi mai ales în funcţie de nivelul de dezechilibrare produs de eliberarea materialului, aruncătorul are la dispoziţie o serie de mişcări segmentare care urmăresc fie reducerea vitezei de rotaţie depărtarea membrelor superioare de centrul de rotaţie şi continuarea mişcării de rotaţie în cerc fie anularea inerţiei de mişcare în sensul aruncării sărituri mici pe piciorul de blocaj şi coborârea CGG sau schimbarea poziţiei picioarelor pe sol.

Atenţie ca această acţiune de schimbare a poziţiei picioarelor să nu se realizeze înaintea eliberării materialului 2. Noţiunea de etaje De fapt, pentru a uşura înţelegerea acestui termen, noţiunea de etaj se poate traduce prin ideea de sistematizare a producţiei şi transmiterii energiei necesare aruncării. Astfel discutăm de: etajul motor, reprezentat de membrele inferioare ale aruncătorului, etajul de transmisie, reprezentat de bazinul şi coloana vertebrală a aruncătorului şi etajul de realizare, reprezentat de umerii şi braţul său braţele aruncătorului.

Sprijinul pe sol al membrelor inferioare ale aruncătorului va primi energia investita în conformitate cu principiul « acţiune — reacţiune » pentru a fi transmisă mai departe la nivelul materialului de aruncare prin intermediul bazinului şi al coloanei vertebrale ce acţionează ca o balama între etajul care produce energia etajul motor ci cel care o utilizează etajul de realizare.

pierderea în greutate a forței de muncă

Aceasta sintetizare a acţiunilor ce au loc pe parcursul unei aruncări conduce la o mai bună înţelegere a implicaţiei fiecărui segment în realizarea finală a gestului motric specific.

Analiza modului şi a ordinii logice în care fiecare etaj îşi realizează sarcinile concrete poate reprezenta un mod real de obiectivizare, observaţie şi evaluare a tehnicii sportivului. Noţiunea de decalaje. Fără nici o excepţie, toate aruncările vor face appel la un moment dat pe parcursul derulării lor, la acţiuni specifice care vor permite obţinerea fie a decalajelor în rotaţie, în special la ciocan disc şi greutate procedeu cu piruetă şi mai puţin la greutate procedeu clasic şi suliţafie decalaje în translaţie în special în cazul aruncării sulitei şi a greutăţii procedeu clasic şi în secundar în cazul celorlalte probe de aruncare.

În rezumat, obţinerea decalajelor reprezintă punerea sub tensiune a lanţurilor musculare graţie unei deplasări mai rapide a etajelor inferioare în raport cu etajul superior. În toate activităţile atletice este căutat un decalaj în translaţie prin accelerarea părţii inferioare a corpului şi nu printr-o mişcare de recul a părţii superioare altfel spus, nu trag umerii înapoi ci avansez picioarele lăsând umerii şi braţul înapoi.

Să luăm exemplul aruncării sulitei, decalajul se realizează prin trimiterea picioarelor înainte cu rămânerea umerilor şi a braţului portant aruncarea în sus mă face să pierd greutatea şi nu invers.

pierderea în greutate profundă de respirație

În final, realizarea decalajului va permite plasarea contactelor cu solul mult în fata CGG şi implicit a umerilor în aşa fel încât să poată crea spaţiul şi timpul necesar declanşării acţiunilor specifice fazei de realizare. Pentru aruncarea greutăţii procedeu classic şi aruncarea sulitei în raport cu axa orizontală situate în plan frontal, vorbim de decalaje în translaţie.

Acest tip aruncarea în sus mă face să pierd greutatea decalaje în translaţie se pot observa cu uşurinţă dacă observaţia se realizează dintr-o poziţie laterală perpendicular pe axul ideal de aruncare. Acest avans se obţine cu ajutorul a două acţiuni simultane: o accelerare pronunţată a etajului motor în raport cu celelalte două etajul de transmisie şi etajul de realizare o acţiune voluntară de coborâre a CGG mult mai evidentă în cazul săriturilor care va permite picioarelor să ia contact cu solul mult mai în faţă.

Rămânând cu observaţia în plan sagital toate aruncările se efectuează către înainte dar de această dată într-un ax oblic punctul cel mai de jos al contactului cu solul este orientat către înainte iar punctul cel mai de sus al corpului, capul, este orientat către înapoi vorbim în acest caz de avans în rotaţie.

Decalajele în rotaţie se obţin deci prin dezvoltarea unei viteze unghiulare superioare de către partea inferioară a corpului în raport cu părţile superioare situaţie întâlnită în principal la aruncarea discului şi la aruncarea greutăţii, procedeu classic În faza de iniţiere şi de consolidare a tehnicii de aruncare, pentru o mai bună percepţie a acestor decalaje în rotaţie se poate utiliza un baston ţinut în prelungirea umerilor, în aşa fel încât percepţia vizuală a liniei umerilor să poată suplini o percepţie proprioceptiva mai slabă sau mai puţin exactă.

Principiul forţei iniţiale Este deosebit de important ca forţele interne cele mai puternice să acţioneze pe o durată de timp cât mai scurtă, lăsând că forţele interne mai slabe să acţioneze pe o durată de timp cât mai lungă cu condiţia ca acestea din urmă să poată menţine o acceleraţie finală cel puţin egală celei care a rezultat din mobilizarea forţelor interne mari.

Atunci când este vorba de a acţiona asupra ansamblului corp — obiect diferitele tipuri de pârghii segmentare vor permite mobilizarea la maximum a forţelor interne de care dispune aruncătorul. Atunci când vine însă vorba de acţiunea asupra obiectului de aruncare, randamentul maxim poate fi obţinut prin mobilizarea braţelor de pârghie cele mai lungi în timpul cel mai scurt, mai ales în cazul aruncării discului, aruncării sulitei şi aruncării ciocanului.

Nu trebuie uitat că în cazul aruncării discului şi al aruncării sulitei, braţul de pârghie porneşte de la umărul opus braţului aruncător.

Acestea fiind spuse, mobilizarea în timp cât mai scurt a unui braţ de pârghie cât mai lung poate fi o acţiune foarte dificilă deoarece solicita o putere foarte mare. Observăm în multe cazuri, în special la debutanţi sau aruncători slab pregătiţi din punct de vedere al puterii musculare, o reducere a braţului de pârghie prin transferarea punctului fix virtual de la nivelul umărului opus braţului aruncător la nivelul coloanei vertebrale observaţie directă, în derularea efortului final, umărul persoana leneșă pierde în greutate se retrage pe măsură ce braţul portant avansează În majoritatea aruncărilor în faza de realizare, organizarea tehnicii de aruncare trebuie să urmeze legea proximo-distala care presupune declanşarea efortului final de către muşchii puternici şi lenţi aflaţi în partea proximala a corpului, la nivelul membrelor inferioare, pentru a continua cu angajarea muşchilor mai slabi dar care pot antrena o deplasare segmentara foarte rapidă şi care se găsesc în partea distala la nivelul membrelor superioare.

Cum să pierdeți greutatea la domiciliu rapid și eficient fără probleme de sănătate

Datorită faptului că în trei din patru aruncări atletice spaţiul motor este destul de redus zona de elan la aruncarea greutăţii şi a ciocanului este de 2,m iar la disc de 2,50m lungimea parcursului pe care se poate acţiona pentru creşterea vitezei ansamblului sportiv-material şi apoi a materialului este şi el redus. Aruncarea greutăţii este din acest punct de vedere cea mai difiucila aruncare. Principiul parcursului de accelerare optim În baza acestui principiu sportivul va căuta în permanenţă să-şi lungească parcursul activ de aruncare distanţa între punctul în care se pune în mişcare sportivul până în punctul în care materialul părăseşte mana aruncătorului fie datorită capacităţilor motrice fie datorită competentelor sale motrice analiza propriului comportament în spaţiul motor: echilibrul, modul de repartizare a maselor parţiale ale corpului În cazul debutanţilor, trebuie urmărit cu atenţie modul în care se realizează faza de demarare elanfie că este vorba de săritură în cazul aruncării greutăţii procedeu classic, fie că este vorba de piruetă în cazul discului şi a aruncării greutăţii procedeu cu piruetă, fie că este vorba de săritură în pas încrucişat în cazul aruncării sulitei, deplasarea CGG trebuie să se efectueze cât mai orizontal posibil până la reluarea sprijinului pe două picioare.

În caz contrar, dacă traiectoria deplasării CGG este prea înaltă, la reluarea sprijinului bilatereal va fi practic anulată o importanţă cantitate de energie potenţială prin depăşirea capacităţii de reacţie a extensorilor membrelor inferioare.

sfaturi zilnice de pierdere a grăsimilor

Imaginea, deseori întâlnită chiar şi la aruncători consacraţi dar în special la debutanţi este de înfundare pe piciorul drept având ca o consecinţă directă pierderea accelerării şi deci imposibilitatea realizării celor trei acţiuni succesive de accelerare: aruncarea în sus mă face să pierd greutatea — rotaţie — ridicare.

Oare valoarea mai mică a aruncării cu elan decât a aruncării fără elan în cazul începătorilor şi nu numai nu s-ar putea explica în acest mod? Cu siguranţă, da, din dorinţa de a ajunge cât mai repede în situaţia de a acţiona asupra materialului. Acţiunea de punere în mişcare pe elan se face fără un control al direcţiei sau al intensităţii deplasării.

Principiul conservării impulsiei Rotaţia unui punct material în jurul axei depinde în principiu de viteza sa unghiulară şi de lungimea braţului de pârghie.

Astfel, un aruncător ce se găseşte în echilibru pe o traiectorie fie rotatorie, fie în translaţie nu va avea posibiltatea de a găsi un punct sau mai multe puncte de sprijin necesare aplicării uneia sau a mai multor forţe care să-i permită modificarea traiectoriei sale.

De fapt, în cazul motricităţii terestre, rezistenta aerodinamică nu este atât de puternică încât să poată furniza un punct de sprijin ca în cazul căderilor libere din paraşutism. Din contră, aruncătorul va putea modifica poziţia segmentelor sale plecând de la un punct fix virtual în general centrul său de greutate. O astfel de mobilizare pe traiectorie implica însă o « compensare controlaterală » care înseamnă de fapt că fiecare masă parţială a corpului mobilizată corespunde unei mase egale diametral opusă acesteia, deplasată de aceiaşi cantitate de mişcare diametral opus.

Săruri Schüßler: pierde în greutate

Potrivit celor prezentate, un aruncător care nu are contact cu solul alflat în piruetă sau saltare poate totuşi sprijinindu-se pe masă corpului să mobilizeze fie un segment, fie un etaj.

Spre exemplu, în cazul intrării în piruetă la aruncarea discului, proiecţia genunchiului drept către centrul cercului de aruncare cuplată cu o impulsie lungă din partea piciorului stâng, realizează pe de-o parte, un anumit moment de inerţie celor două segmente, iar pe de altă parte realizeza o depărtare a celor două segmente de centrul general de rotaţie.

Faptul de a apropia ulterior aceste două segmente de centrul de rotaţie printr-o acţiune energică de « aruncarea în sus mă face să pierd greutatea a genunchilor » determina prin scurtarea braţelor de pârghie, componentă a momentului unghiular creşterea vitezei unghiulare, cu toate că momentul lor unghiular rămâne neschimbat. Această mişcare de «strângere a genunchilor » va determina elementul esenţial la reluarea sprijinului bilateral şi anume: decalajul în rotaţie pe care etajul motor îl va lua în raport cu etajul de realizare, plastic vorbind, aspectul este sililar cu acţiunea de stoarcere a unei cârpe, decalajul între cele două extremităţi va determina la eliberare accelerarea unuia dintre capete viteză unghiulară rămânând neschimbată datorită fixării membrelor superioare.

Viteza iniţială cu care materialul de concurs părăseşte mâna aruncătorului Viteza cu care materialul de concurs părăseşte mina aruncătorului poartă şi numele de viteza iniţială reprezintă factorul intern care depinde de voinata, posibilităţile fizice şi tehnice ale sportivului cel mai important în stabilirea lungimii unei aruncări. Această viteză este condiţionată de o serie de factori: Cantitatea de forţe mobilizate pentru efectuarea aruncării. Într-un spaţiu motor reglementat şi destul de redus în cazul aruncării greutăţii indiferent de procedeul de aruncare aruncării ciocanului şi aruncării discului, aruncătorul va avea dificultăţi în a-şi exprima întregul său potenţial.

În cazul aruncării greutăţii procedeu clasic această nouă poziţie de plecare a avut drept consecinţă adăugarea în economia efortului fizic a dorso-lombarilor şi a oblicilor, avansul în rotaţie permis de acest tip de plecare în elan, va avea însă o mică influenţă asupra lungimii parcursului de aruncare.

În ceea ce priveşte însă aruncarea discului, schimbarea poziţiei de plecare a produs modificări radicale ale tehnicii de aruncare. Astfel, prin plasarea piciorului de pivot la limita posterioară a cercului de aruncare situaţie imposibilă prin plecarea în elan din profil la jumătatea cercului dispune de toţi cei 2.

Idea care a înlocuit selecţia exclusive pe baza gabaritului atletului a început pierde în greutate binging pro ana piardă teren, operaţiunile de selecţie actuale fiind mult mai complexe vizând o ţintă foarte precisă: optimizarea acţiunilor musculare ce pot creşte valoare vitezei materialului de concurs la eliberare. Orientarea forţelor mobilizate pentru efectuarea aruncării. Orientarea forţelor este esenţială în timpul efectuării elanului atunci când trebuie realizată o deplasare eficace din punct de vedere mecanic săritura în cazul aruncării greutăţii procedeu clasic, aruncarea în sus mă face să pierd greutatea la disc sau săritura în pas încrucişat la suliţa căci o componentă verticală exagerată va compromite capacitatea de reacţie aruncarea în sus mă face să pierd greutatea momentul ajungerii în sprijin pe ambele picioare.

În cazul aruncărilor prin translaţie este important ca materialul de concurs să rămână cât mai aproape de traiectoria ideală de lansare pentru de a-i imprima cea mai mare viteză posibilă prin plasarea sprijinului cât mai aproape de acest ax.

Etajul de realizare partea superioară a corpului va trebui să să se comporte de aceiaşi manieră, deci fără deviaţii de la axul aruncării. În cazul aruncărilor cu rotaţie, sportivul trebuie să facă toate eforturile pentru că viteza tangenţială a materialului să crească progresiv, ceea ce reclamă din punct de vedere tehnic că picioarele să se aşeze pe sol de aşa maniera încât să asigure creşterea vitezei unghiulare a materialului şi în aacelasi timp să reziste forţei centrifuge.

Înlănţuirea forţelor aplicate pentru efectuarea aruncării. Plecând de la premiza că pentru a avea o traiectorie cât mai lungă a materialului de concurs se impune creerea celei mai mari viteze la eliberare, trebuie să acceptăm ideea că avem nevoie de mult mai multă energie pentru a demara o mişcare decât pentru a o întreţine sau accelera.

Pentru punerea în practică a ideii, aruncătorul va fi obligat să demareze în acţiune, utilizând muşchii cei mai puternici dar şi cei mai lenţi, continuând cu muşchi cu un potenţial de forţă mai redus dar care sunt capabil să realizeze deplasări segmentare mult mai ample şi mai rapide.

În acest punct, trebuie foarte bine înţeleasă legea a-III-a a lui Newton legea acţiunii şi reacţiunii care presupune că oricărei acţiuni îi corespunde o reacţiune de aceiaşi valoare, dar de sens opus De fapt, aruncătorul este singua entitate deformabilă în cadrul trio-ului implicat într-o aruncare atlet — material — sol.

În cazul în care, în faza de realizare a acţiunii de aruncare, sportivul va demară acţiune să acţionând asupra greutăţii situaţia din imaginea alăturată el va suporta o forţă de reacţiune din partea materialului proporţională cu forţa investită de el.

Plasat între două mase nedeformamibe materialul de aruncare şi aruncarea în sus mă face să pierd greutatea aruncătorul va suporta reacţiune forţei sale în cazul în cazul în care etajul de transmisie nu este fixat în prealabil, umerii şi bazinul ieşind din aliniamentul axului de aruncare.

În limbajul stadionului situaţia poartă denumirea de « efectul de sandwich » şi are că principala consecinţă, imposibilitatea de a transmite toată energia rezultată din acţiunea piciorelor către material, acesta fiind absorbită de mişcarea de recul. Acesta situaţie atât de evidentă se întâlneşte la debutanţi, cu toate acestea o regăsim şi în cazul sportivilor consacraţi dar mult mai puţin evidenta ţinând cont de valorile generale de forţă ale acestora.

Greşeala în sine însă, poate apărea din dorinţa de a grăbi acţiunea braţului asupra materialului, fără să mai aştepte finalizarea şi transmiterea acţiunii picioarelor. În situaţia normal în care sportivul îşi începe elanul acţionând cu piciorele împingând în sol imaginea este de respingere a soluluisolul îi va transmite reacţia sa şi astfel sportivul se va deplasa în sensul opus împingerii sale în sol, consecinţe: Transmiterea ansamblului sportiv — material a unui deplasări orientate corect în axul aruncării Plasarea lanţurilor musculare într-o poziţie de arc capabil să încaseze reacţia pe care greutatea materialului o va declanşa la momentul transmiterii ultimelor mişcări de acceleraţie ale aruncătorului.

Durata de aplicare a forţelor în vederea efectuării aruncării. Noţiunea de cantitate de forţe mobilizate în vederea aruncării este legată direct de lungimea parcursului de aruncare, acesta fiind cu atât mai lung cu cât sportivul va putea să accelereze deplasarea materialului, firersc, în situaţia în care posibilităţile fizice îi permit. În multe cazuri în care această capacitate de accelerare este redusă, exista tendinţa de a crea o falsă imagine de viteză utilizând un subterfugiu care consista în reducerea ca lungime a braţului de pârghie la nivelul etajului de realizare.

Concret, această acţiune care de fapt este o auto păcăleală, se realizează retrăgând umărul stâng şi deplasând în consecinţă axul pivotului de la nivelul umărului stâng la nivelul coloanei vertebrale sau, schimbând brutal şi prematur poziţia picioarelor printr-o săritură spre înainte. Astfel, conform principiului conservării impulsiei, lungimea braţului de pârghie scăzând, viteză unghiulară creşte, dar ceea ce dă senzaţia de câştig pe de o parte creşterea vitezei unghiulare se pierde pe de altă parte scurtarea braţului de pârghie Această idee a duratei de aplicare a forţelor motoare ar trebui să dea sportivului senzaţia că timpii săi motori de acţiune asupra materialului sunt foarte lungi ca spaţiu şi scurţi că timp 4.

Unghiul de eliberare a materialului Reprezintă al doilea factor ca importanţă în stabilirea lungimii unei aruncări. Faţă de aruncările efectuate în condiţiile impuse de balistica unde unghiul ideal de aruncarea în sus mă face să pierd greutatea este de 45o, aruncările atletice care se efectuează sub influenţa atât a forţelor interne şi externe cât şi a legilor aerodinamicii vor trebui să-şi stabilească unghiuri diferite în funcţie de tipul de material utilizat precum şi de specificul tehnicii de realizare.

La aruncarea greutăţii procedeu clasic unghiul de eliberare al materialului va fi cuprins între 38 - 40o, înălţimea de la care va fi eliberată greutatea intervenind la compensarea unei lejere pierderi unghiulare în raport cu aruncarea ciocanului. La aruncarea discului situaţie în care materialul are un coeficient ridicat de planare, unghiul ideal de lansare va fi în jurul valorii de 33o. Unghiul de incidenta variind în funcţie de direcţia şi intensitatea vântului precum şi de puterea aruncătorului La aruncarea sulitei, în urma multiplelor modificări constructive aduse suliţei în special în cazul sulitei pentru bărbaţi pentru a-i diminua caracteristicile planoare, studii recente acrediuteaza ideea unei valori a unghiului de lansare în jurul valorii de 40o.

Înălţimea punctului de eliberare a materialului În raport cu ceilalţi doi factori analizaţi viteza de lansare a materialului şi unghiul de lansareînălţime punctului de la care materialul părăseşte mina aruncătorului, reprezintă factorul cu cea mai mică influenţă asupra lungimii aruncării. Urmare a unui studiu a trei variabile viteza, unghi şi înălţime de eliberare a materialului efectuat în cadrul Universităţii din Edinburgh pe un grup de aruncători de greutate, datele obţinute vin să confirme ipoteza enunţată.

Iată o sinteză a rezultatelor; Pentru o aruncare cu o viteză constantă de Şi cu toate acestea valorile aruncărilor sunt sensibil apropiate. Concluzionând, viteza iniţială şi unghiul de lansare rămân pierderea în greutate opusă ce pot influenţa în mod substanţial lungimea unei aruncări, înălţimea punctului de eliberare a materialului rămânând un element care prin el însuşi nu poate aduce modificări semnificative în lungimea traiectoriei materialului.

Forţele aerodinamice reprezentate de vântul real şi vântul relativ. Noţiunea de vânt relativ reprezintă rezistenţă pe care aerul prin compoziţia să o opune unui corp care avansează.